Conferințele de la Cluj ale Casei Paleologu: moartea, politica, războiul și visul

Participare fizică - Cluj, România

Casa Paleologu vă propune o expoziție inedită semnată de Andrei Câmpan și trei conferințe dedicate marilor teme ale prezentului, surprinse prin simbolurile a patru protagoniști ai Olimpului: Thanatos, Kairos, Ares și Phantasos. Vom vorbi despre inevitabila moarte – cu atât mai actuală în Transilvania, unde luna noiembrie aduce sărbătoarea Luminației –, despre învrăjbirea politică de pe rețelele de socializare și despre implicațiile războiului de la granițele noastre. Vă așteptăm la Muzeul de Artă din Cluj, pe 8 noiembrie 2025, să dezbatem alături de lectorii noștri: filosofi, istorici, teologi și artiști.

 

1.     Conferința Thanatos. Despre moarte și atitudinile în fața morții

La fel de inevitabilă precum este de incert momentul venirii sale, moartea rămâne una dintre cele mai mari angoase ale omului. În Occident, din Evul Mediu și până astăzi, s-a făcut tranziția de la moartea colectivă, familiară și încărcată de simboluri religioase, la moartea secularizată, medicalizată și ascunsă privirii, din secolele XIX–XX. La români, însă, au supraviețuit până în prezent vechile practici simbolice: pomenile, coliva, bocetul. În același timp, românii au încercat să banalizeze moartea, să o ia în derâdere, mărturie stând în acest sens Cimitirul Vesel de la Săpânța sau prefacerea înmormântării într-o nuntă cosmică, așa cum apare în balada populară Miorița. Deși fiecare societate a încercat să îmblânzească moartea – fie prin acceptare și comemorare, fie prin umor și uitare –, pornind de la aceste contraste, această secțiune a conferinței noastre de la Cluj vă invită să reflectăm împreună asupra felului în care oamenii și comunitățile s-au raportat la acest eveniment natural și inevitabil din viața omului. Vom încerca să surprindem ambele dimensiuni: cea rațională a istoricului și cea spirituală a teologului.

 

2.     Conferința Kairos. Despre politică în era Tik Tok

Andrei Câmpan a zugrăvit lumea de astăzi folosind capturi din celebra platformă Tik Tok. Iată noua realitate, una virtuală. Picturile artistului vor constitui punctul de plecare al dezbaterii noastre privitoare la modul în care s-a schimbat paradigma în politica internațională și românească, odată cu fenomenul social media. Iar noi, românii, nu suntem deloc străini de acest fenomen, din moment ce la finalul anului trecut, un candidat anonim și fascist, deopotrivă, a fost pe punctul de a câștiga voturile românilor. Cât de vulnerabilă este democrația la magia platformelor sociale? Cum putem disocia politica de divertisment, discursul responsabil de cel manipulat de algoritmi? Pentru a răspunde la aceste întrebări vom apela la filosofi și artiști.

 

3.     Conferința Ares. Despre Ucraina și securitatea Mării Negre

Care dintre oamenii cu capul pe umeri și-ar mai fi putut imagina un război purtat după logica de acum un secol: cuceriri teritoriale, lupte de tranșee, legea celui mai puternic? Și totuși, inevitabilul s-a produs: la granița României mor sute de mii de oameni, în războiul de cucerire purtat de Rusia împotriva Ucrainei. Dincolo de dimensiunea umanitară, există și una geopolitică – securitatea Mării Negre –, unde România pare a fi la mila hazardului. Să fie Europa cea bogată atât de neputincioasă? Să fie America cea puternică atât de instabilă? Unde ne situăm noi, cei din Europa Centrală și de Est? Vom dezbate împreună toate aceste dileme, alături de lectorii noștri – filosofi și specialiști în relații internaționale.

 

4.     Expoziția Phantasos. Expoziția personală de pictură a lui Andrei Câmpan

În paralel cu cele trei conferințe, la Muzeul de Artă vom putea admira expoziția personală de pictură a lui Andrei Câmpan. Redescoperind pictura, artistul a privit cu atenție secvențele de pe TikTok, de obicei trecute cu vederea, și le-a transformat în picturi în ulei – fără mască, fără filtru. Rezultatul este o expoziție sinceră, neliniștitoare și uneori amuzantă, dedicată reflecției asupra culturii și politicii în era digitală. În pictura lui, imaginea nu e decorativă, ci tensionată, precisă, cu un nucleu narativ. Pornește din universul rețelelor sociale – al grabei, al superficialului, al presiunii –, dar se oprește exact acolo unde gestul banal, scroll-ul, devine revelație. Lucrările sale exprimă, prin culoare și compoziție, ceea ce lectorii Casei Paleologu formulează prin concepte și argumente.

Program

Adresa conferinței: Muzeul de Artă din Cluj-Napoca, Piața Unirii, Palatul Banffy, Sala Tonitza

8 noiembrie 2025

09.45-10.00

Primirea invitaților

 

10.00-11.45

Conferința Thanatos. Despre moarte și atitudinile în fața morții

 

Lectori: TBA

Moderator: Cristian Manolachi

11.45-12.00

Pauză de cafea

 

12.00-13.45

Conferința Kairos. Despre politică în era Tik Tok

 

Lectori: Andrei Câmpan, Theodor Paleologu, TBA

Moderator: Cristian Manolachi

13.45-14.15

Pauză de cafea și croasanți

 

14.15-16.00

Ares. Despre Ucraina și securitatea Mării Negre

Lectori: Theodor Paleologu, TBA

Moderator: Cristian Manolachi

16.00-18.00

Vin și networking

 

10.00-18.00

Expoziția personală de pictură a lui Andrei Câmpan

Pictor: Andrei Câmpan

Curatori: Ioana Prândurel, Ileana Negruțiu

Lector
conferinta Cluj
Data începerii
08 noi 2025
Participare fizică
Cluj, România
Ziua
sâmbătă
Număr întâlniri
1
Ora de începere
10:00
Durata totala
8h
Onorariu total, TVA inclus
850,00 RON
Onorariu special până pe 01 oct 2025
750,00 RON