Colecţionism princiar şi forme premuzeale în Italia

Conferinţa prezintă în linii mari, dar şi într-o serie de detalii, cazurile marilor colecţii de artă alcătuite de familiile Medici la Florenţa, Grimani la Veneţia, Farnese şi Burbonii de Napoli la Roma şi Napoli. Mari oameni politici - conducători de oraşe şi ducate, regi, reprezentanţi ai Vaticanului – colecţionarii şi comanditarii aparţineau unor familii bogate şi instruite, erau aristocraţi şi înaltă burghezie. 

Cu splendida ei zestre de artă şi arhitectură, Italia era destinată să devină leagănul şi creuzetul colecţionismului şi în continuare al naşterii muzeelor de artă. Fenomenul s-a constituit şi s-a impus  în cadrul elitelor sociale şi intelectuale  în plină Renaştere, transformându-se instituţional în Epoca Luminilor spre a da naştere treptat entităţilor premuzeale şi apoi muzeelor. 

Contextul naşterii fastuoaselor colecţii se împleteşte cu redescoperirea valorilor Antichitaţii, cu pasiunea pentru  studierea textelor şi cultul pentru frumosul ideal din statuara antică. Sunt analizate trei zone cheie ale colecţionismului renascentist, fiecare cu specificitatea ei: la Roma se colecţionează cu precădere vestigii antice (sculpturi, gliptică, monede) descoperite  la tot pasul;  la  Firenze, picturi şi sculpturi comandate de marile familii de bancheri, dar şi  bronzuri etrusce descoperite în secolul XVI în Toscana; la Veneţia, sculptură greacă- mult mai rară decât cea romană - adusă pe mare  de negustorii Serenissimei, dar si capodopere aparţinând Şcolii de pictură a oraşului anadyomen. Schimburi de opere de artă, cadouri sompuoase făcute între ei de regi, principi, papalitate sunt în Renaştere o uzanţă, un stil rafinat de viaţă şi o garanţie (cu acoperire în aur) pecetluind pacte politice. 

Colecţiile se moştenesc şi se amplifică în aceeaşi familie, de la o generaţie la alta. Pe măsura creşterii şi instalării lor în spaţii de reprezentare cu dublă funcţie – de sediu al puterii şi de lăcaş de conservare a unor opere de artă – spre sfârşitul Renaşterii, colecţiile se reconfigurează treptat în forme premuzeale ce sunt accesibile doar apropiaţilor proprietarului ori celor înarmaţi cu recomandări. În Epoca Luminilor şi în continuare în secolul al XIX-lea metamorfoza instituţională continuă, dând naştere muzeelor  deschise publicului, spre educare şi delectare. Din multe exemplificări posibile  au fost alese pentru aceste prezentări, câteva cazuri celebre: Galeriile  Uffizi de la Florenţa, Lo Statuario Pubblico de la  Venezia,   Reggia de la Capodimonte, Napoli.