Buddhismul indian: O scurtă introducere

Vă invităm sa explorăm împreună istoria ideilor fundamentale ale buddhismului în contextul dezvoltării sale istorice în India. Prezentara va încerca sa menţină echilibrul între analiza filologică a unor texte canonice reprezentative (traduse din sanscrită, pali etc.) şi discuţia filosofică metatextuală a conceptelor şi practicilor buddhiste. Vom încerca de asemenea să păstrăm obiectivitatea istorică evitând idealizarea spiritualităţii buddhiste pe care o vedem adesea in discuţiile contemporane (mai ales legate cu mişcărea New Age). Cursul este conceput în trei părţi, fiind adresat în primul rând persoanelor nespecialiste doritoare să se familiarizeze cu această fascinantă (şi mai puţin cunoscută) religie. Vom începe cu naşterea buddhismului şi perioada timpurie, prezentând concepte fundamentale precum cele patru adevăruri nobile, cele trei/patru caracterisitici ale realităţii, lipsa sufletului etern, cultivarea spirituală prin meditaţie etc. Ȋn partea a doua vom continua cu prezentarea unor doctrine reprezentative ale scolasticii (Abhidharma) conservative si formarea complexei mişcări Mahāyāna (Marele Vehicul), discutănd conceptele fundamentale de vacuitate si bodhisattva. Partea a treia va fi dedicată prinicipalelor şcoli filosofice Mahāyāna din India: Madhyamaka (tradiţia deconstructivistă elaborată pe baza conceptului de vacuitate), Yogācāra-Vijñānavāda (tradiţia idealismului subiectivist) şi Tathāgatagarba (tradiţia naturii imanente a Illuminării prezentă in toate fiinţele). Dacă timpul ne va permite, vom arunca o mini-privire şi la buddhismul tantric.

  • Webinarul live are 3 întâlniri, pe 15, 22 și 29 ianuarie de la ora 11:00, ora României.
  • La acest curs oferim burse elevilor și studenților, cadrelor didactice din învățământul preuniversitar, pensionarilor sau clericilor, indiferent de confesiune. Detalii aici.
  • Cum vom proceda? Vom folosi o platformă de video online, unde ne vom vedea live de pe orice aparat dotat cu cameră video, microfon și acces la internet. În ziua de desfășurare a cursului veți primi pe email calea de acces către platforma unde întâlnirea noastră va fi găzduită online.