Atelier de retorică pentru adolescenți: să ne facem auziți în public

Participare fizică - Casa Paleologu

Acest curs se adresează adolescenților cu vârste cuprinse între 13 și 18 ani.

Între copilărie și vârsta maturității stă adolescența, o etapă în care se cristalizează identitatea de sine. Într-un anume fel, aceasta înseamnă a-ți forma progresiv o voce în fața lumii, deci a te afirma. Cine sunt eu? Ce am de spus și cine mă aude pe mine? Cum spun ceea ce am de transmis?

Vă propunem un atelier despre vorbirea curajoasă și convingătoare la vârsta adolescenței. Vom începe cu o scurtă incursiune în istoria retoricii, surprinzând apariția ei în cadrul civilizației grecești, unde retorica s-a afirmat ca o „psychagogie”, adică artă a călăuzirii sufletelor cu ajutorul cuvântărilor, cum ne învață Platon. Vom continua cu diverse modele și schițe de discurs, conform îndrumărilor oferite de autori moderni ca Stephen E. Lucas sau Chris Anderson (TED Talks). Vom vorbi despre cuvântul adresat rațiunii și care informează (logos), dar și despre emoția din cuvântul metaforic ce atinge inima și creează pathos-ul.

Pe parcurs, tinerii cursanți vor lucra scurte exerciții de scriere creativă și vor alcătui ei înșiși prezentări. Variate exerciții de dicție, dificile, dar provocatoare, vor însoți întâlnirea noastră, în încercarea de a ne împrieteni cu vocea noastră și de a o face cât mai puternică și pătrunzătoare.

  • Cursul are loc în salonul Casei Paleologu în zilele de 6, 13, 20 și 27 martie, de la ora 18:00. Fiecare întâlnire durează două ore.
  • Cursul se adresează oaspeților cu vârste cuprinse între 13 și 18 ani. Nu este nevoie să aibă cunoștințe în avans, dorința de a învăța este cea mai importantă. 

218 Cartolina  Atelier De Retorică Pentru Adolescenți Să Ne Facem Auziți În Public Instagram

Lector
martie 2025
Data începerii
06 mar 2025
Participare fizică
Casa Paleologu
Ziua
joi
Număr întâlniri
4
Ora de începere
18:00
Durata totala
8h
Onorariu total, TVA inclus
610,00 RON