Acest curs se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 8 și 12 ani.
Jim este un băiat care locuiește în cea mai mică țară din lume: Lummerland este o insulă cu doar patru locuitori (dintre care unul este rege), o locomotivă pe nume Emma și un sistem de cale ferată foarte serios. În jocurile sale, nu-și imaginează niciodată că va ajunge în Mandala, că va întâlni un om (la propriu) înalt cât un munte, o droaie de dragoni urâți și neprietenoși, dar și un jumătate-dragon mic și simpatic. Nu-și imaginează, de asemenea, că atunci când va descoperi lumea, va desluși și misterul apariției sale pe lume.
„Echipați” cu spirit de aventură și cu mult entuziasm, vom ajunge și noi în Mandala alături de Jim și de prietenul lui, Lukas, mecanicul de locomotivă. Vom „compara” hărți fizice reale cu harta imaginară a acestei cărți, iar pe baza descrierilor vom încerca să aflăm ce țară a fost modelul lui Michael Ende pentru lumea acestei cărți.
Micii cititori vor avea de „dezlegat” și altfel de mistere, mai profunde. De exemplu, cum „împăcăm” bunele maniere și nevoile personale atunci când ne aflăm într-o țară în care nu ne place deloc mâncarea. La sfârșitul atelierului strângem sugestii despre cum am putea să ne comportăm față de un dușman, astfel încât să îl putem transforma, așa cum fac Jim și Lukas, într-un prieten.
Detalii despre prelucrarea datelor cu caracter personal și alte informații juridice, la termeni și condiții.