Putin nu este primul posesor de palat pe malurile Mării Negre. Cel dintâi din seria stăpânilor acestei mări a fost Mithridate VI Eupator, creatorul primului imperiu pontic, cu centrul în nord-estul Turciei de astăzi, între Amasia și Sinope. În acest curs, vom urmări destinul excepțional al acestui rege helleno-anatolico-iranian al Pontului, unul dintre cei mai mari strategi dar și cei mai teribili criminali din istoria omenirii. Îl vom urmări de la nașterea sa în primejdie, prin cele trei războaie mondiale care l-au opus Romei și din care a scăpat cu viață. Vom poposi în Atena sub asediu și pe străzile Efesului unde a curs sângele a zeci de mii de Romani. Vom pătrunde în palatele lui Mithridate, unde și-a ucis soțiile și copiii, înainte de a fi trădat de propriul său fiu, la Kertch, între Ukraina și Rusia de astăzi.
Cursul are loc live, online. Nu putem ține evidența persoanelor care au donat, dar nu s-au înscris, astfel că linkul de acces îl vor primi doar cei care se și înscriu la această sesiune.
Detalii despre prelucrarea datelor cu caracter personal și alte informații juridice, la termeni și condiții.