Flamboaiantul Alcibiade

Puține figuri politice au marcat atît de puternic mentalul colectiv al atenienilor. Despre relația concetățenilor săi cu Alcibiade Aristofan scrie sugestiv în „Broaștele”: „Îl adoră, îl detestă, nu pot fără el.” 

Stilul său de viață flamboaiant, extravaganțele sale de tot felul, elocvența lui strălucitoare și nu mai puțin grozavele lui fapte de arme stîrneau admirație și invidie, simpatii și antipatii extreme.

El inițiază expediția din Sicilia în 415 î.e.n., proiect grandios de o imensă îndrăzneală, care ar fi reușit, poate, dacă n-ar fi fost Alcibiade rechemat și apoi condamnat la moarte în absență pentru o presupusă crimă religioasă. Trecut la spartani, le dă excelente sfaturi împotriva atenienilor, seduce pe nevasta regelui Agis și, pentru a evita răzbunarea acestuia, își găsește de lucru ca mediator între perși și spartani, iar apoi manevrează abil între democrații și oligarhii atenieni. Sfîrșitul lui tragic e oarecum firesc pentru o viață atît de aventuroasă demnă de un roman.

Vom discuta biografia lui Alcibiade de Plutarh, vom analiza cele două discursuri ale sale din „Războiul peloponesiac” de Tucidide și vom urmări relatările isprăvilor și intrigilor sale din Tucidide și Xenofon. De asemenea, vom citi cele două dialoguri platoniciene care-i poartă numele și vom evoca aparițiile sale din alte două dialoguri, „Banchetul” și „Protagoras”. Dar nu ne vom opri la Tucidide, Xenofon, Platon și Plutarh, ci vom vedea cum ecouri ale acestei excepționale personalități se regăsesc în literatura vremii, în tragediile lui Sofocle și Euripide, în comediile lui Aristofan.

Dacă vă sperie ideea că vom citi, vă informăm că acceptăm și oaspeții care doar ascultă cursul. Avem grijă să nu vă simțiți incomod la noi.