Cursul durează două ore și este gândit pentru copii cu vârsta cuprinsă între 8 si 12 ani. Locul desfășurării este la Casa Paleologu.
Călătorim ca să aflăm lucruri pe care nu le știm. Călătorim, însă, și ca să (ne) descoperim. Apolodor, pinguinul tenor de la Circul de Stat din București, pornește într-o adevărata aventură, care îl va purta de la București la Polul Nord, apoi la Polul Sud, pentru ca în final să ajungă… din nou la București. Îl vom urma și noi, pas cu pas, însoțiți de hărți și compas, pentru a descoperi țări, forme de relief, mări și oceane.
Nu ratăm nici ocazia de a discuta despre legătura dintre acest personaj, perioada comunista și picturile lui Salvador Dali.
La final, bazându-se pe experiența lui Apolodor, dar și pe propria experiență de viața, copiii vor putea formula în cuvinte proprii un punct de vedere asupra importanței legăturilor de familie, a prietenilor și a profesiei.
Pentru participarea la acest curs, se recomandă copiilor să citeasca în prealabil Cartea cu Apolodor de Gellu Naum (doar prima carte cu Apolodor).
Detalii despre prelucrarea datelor cu caracter personal și alte informații juridice, la termeni și condiții.