Artiștii au explorat inconștientul cu mult înainte ca psihanaliza să-i dea un nume. Au coborât în subteranele memoriei, au pus în scenă dorințe și spaime, au făcut vizibil ceea ce societatea prefera să ascundă și au imaginat lumi care nu existau încă.
Vă propunem șase întâlniri despre felul în care arta ne pune în contact cu această parte mai puțin accesibilă a vieții noastre psihice. Vom porni de la șase teme: conștiința subterană, confruntarea cu Realul, lupta simbolică, călătoria imaginară, cucerirea lumii și inventarea unor lumi noi — și vom urmări cum apar ele în opere de artă, filme și texte literare.
Vom discuta despre relația dintre imagine și dorință, despre felul în care trauma revine în artă, despre conflictele simbolice purtate de artiști și despre puterea imaginației de a transforma felul în care vedem lumea. Ne va interesa nu doar ceea ce poate spune psihanaliza despre artă, ci și ceea ce arta poate spune despre limitele psihanalizei.
Pe parcurs ne vom referi la volumul Psihonauții. Psihanaliza artei, apărut la editura Trei. Cartea nu trebuie citită în prealabil, dar lectura ei, înainte sau pe parcurs, poate oferi repere suplimentare și alte piste de reflecție.
Lector | |
octombrie-noiembrie 2026 | |
Data începerii | 08 oct 2026 |
Curs online | Webinar live |
Ziua | joi |
Număr întâlniri | 6 |
Ora de începere | 19:00 |
Durata totala | 12h |
Onorariu total, TVA inclus | 930,00 RON |
Onorariu special până pe 01 sep 2026 | 850,00 RON |
Detalii despre prelucrarea datelor cu caracter personal și alte informații juridice, la termeni și condiții.